Cine Suntem ?
Takka Roof este o societate relativ nouă pe piaţa locală din zona Turda şi Cluj,
dar în spatele acestui nou brand se află o experienţă vastă cumulată de-a lungul
celor 7 ani de activitate în domeniul învelitorilor din tablă. În perioada acestor
7 ani de activitate am construit împreună învelitori aspectuoase după nevoile fiecarui
client, rezultând astfel o satisfacţie maximă a acestora.
Clienţii noştri ne recomandă!
Peste tot unde am lucrat, clientul este mulţumit, clientul astfel devine prieten
cu noi. Deci relaţia rece dintre “vânzător” şi “client” dispare. Tratăm orice client
în mod egal şi tratăm fiecare comandă cu maximum de importanţă, atenţie şi seriozitate
pentru a găsi soluţia cea mai simplă şi utilă la problemele acestora.
Takka Roof vă pune la dispoziţie materiale pentru acoperiş:
Ţiglă Metalică,
Tablă Cutată,
Tablă Fălţuită,
Accesorii Acoperiş,
Sistem Pluvial şi
Ferestre Mansardă
la cele mai convenabile preţuri de pe piaţă.
În spatele brandului Takka, se află o intreagă echipă de profesionişti, începând
de la vânzări, servicii, logistică, montaj şi IT care îşi îmbină activitatea într-o
armonie perfectă pentru a satisface nevoile oricărui client.